Colegii de la sediul central din Cipru și de la Reprezentanțele Medochemie din Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Moldova, România și Slovacia au fost invitați să participe la Cel de- al II- lea Forum de Regulatory Affairs al Medochemie care a avut loc între 26 –28 mai 2015.
Manifestarea a inclus prezentări, sesiuni de instruire, seminarii și ateliere, care au avut ca scop implementarea cu succes a actualei directive și legislatii a UE.
S-au discutat abordări practice privind o varietate de proceduri de înregistrare, precum și menținerea actualizată a Autorizațiilor de Punere pe Piață pe durata ciclului de viață al fiecărui produs. Întâlnirea cu toți colegii din cadrul companiei a oferit o oportunitate creării de legături și schimbului de experiențe.